Personalitate complexă, dar reprezentativă a istoriei Transilvaniei de la sfârșitul veacului al XIX-lea și primele decenii ale celui următor, Ioan Mihu și-a pus amprenta pe varii domenii ale vieții sociale, economice, naționale și culturale a românilor ardeleni. Își ia doctoratul în Drept la Universitatea din Budapesta; se implică în activitatea de avocat la Orăștie dar și în lupta de emancipare a burgheziei românești din zonă. Este întemeietor și apoi director (20 de ani) al Băncii ”Ardeleana”. Credința sa era că numai dezvoltarea economică poate aduce prosperitate unui popor.
”Nici un popor – spunea el – și nici o țară nu va fi în stare a face pași serioși spre civilizațiune, dacă nu va pune înainte de toate, fundalul solid al progresului economic”.
A fost preocupat de ridicarea nivelului de cultură al satului ardelean. A fost președinte al Despărțământului ASTRA Orăștie.
În sfera politicului I.M. a avut o poziție, total opusă celei a Partidului Național Român, dar a sprijinit unitatea națională făurită la 1 Decembrie la Alba Iulia.
În 1917 va prelua cea mai mare bancă românească din Ardeal ”Albina” și o va redresa.
Cea mai mare realizare a sa, pentru care a intrat în istoria culturii transilvănene, este aceea a înființării Fondului pentru teatru român din Ardeal, la care a contribuit nu numai cu fonduri substanțiale ci și cu o viziune clară a rolului pe care teatrul trebuie să-l joace în viața culturală a românității.
”… teatrul nostru – spunea Mihu – trebuie să fie o școală pentru luminarea minților și întărirea inimilor, teatrul nostru trebuie să fie un teatru în care să se preamărească virtutea, dreptatea, frumosul și adevărul etern și să se combată păcatele, vițiile noastre moderne; teatrul nostru trebuie să fie un cămin, în care să arză nestinsă flacăra sacră a iubirii de neam, lege și tot ce este al nostru; în fine, teatrul nostru trebuie să fie altar, la care jertfa adusă să ne slujească cu o limbă românească dulce ca un fagure de miere și limpede ca apa cristalină a izvorului de munte.”
Ne-a lăsat interesante memorii și însemnări grupate în volumul ”Spicuri din gândurile mele”.
De personalitatea sa se leagă și apariția primei publicații românești la Alba Iulia ”Thalia română” a doua din Transilvania având ca temă teatrul românesc și înființarea, în 1919, la Cluj, a Teatrul Național.
A trecut în veșnicie pe 2 iulie 1927, a fost înmormântat în Vinerea, în grădina casei părintești alături de alți membrii ai familiei. Autoritățile comuniste au mutat rămășițele pământești în cimitir, lângă biserica veche.