Reprezentanții emigrației române, Nicolae Bălcescu și Cezar Bolliac împreună cu Lajos Kossuth, guvernatorul Ungariei, se semnează la Seghe din (Szeged) documentul ”Pactul de pacificare”. După cum se știe Nicolae Bălcescu s-a întâlnit, în Apuseni, cu Avram Iancu și conducătorii revoluției române de la 1848 – 1849, și cu conducători ai revoluției maghiare în încercarea de a uni cele două forțe împotriva armatelor imperiale. Demersurile sale se vor realiza, dar din păcate prea târziu.

În acest document guvernul maghiar se obliga să asigure românilor dreptul de a folosi limba română în administrație, justiție și învățământ; să abolească corvezile și prestațiile feudale; să redea țăranilor pământurile luate prin forță.

Românii – prin cei doi reprezentanți – se angajau să depună armele în două săptămâni (beneficiind de o amnistie generală) dar și să contribuie la ”apărarea independenței Ungariei față de Curtea imperială”. Proiectul era însoțit în același timp de un ”tratat” care stipula formarea legiunii române.

Era reiterată ideea că cele două națiuni română și maghiară sunt amenințate de același pericol și că au un dușman comun: habsburgii. Legiunea română care se va înființa pe teritoriul Ungariei va lupta împotriva trupelor imperiale austriece și rusești.

Pactul, tardiv, nu a mai fost de nici un folos celor două revoluții imperiile de la apus și răsărit, dându-și mâna, își vor perpetua dominația.

Importanța documentului rezidă în faptul că pentru prima dată cele două Principate române sunt menționate cu numele România! Și asta, cu 10 ani înainte ca A.I. Cuza să fie ales domn al Principatelor Unite.