În urma păcii de la Karlowitz (1699) Imperiul Habsburgic devine stăpânul Transilvaniei înlocuind ”jugul de lemn otoman cu jugul de fier austriac”, (cum plastic scria un istoric). Alba Iulia pierde rolul de capitală a Principatului Autonom și principalele instituții ale acestuia ce funcționau aici, dar nu și poziția strategică și nici faima ce și-o câștigase din antichitate până în zorii veacului al XVIII-lea. Pentru consolidarea stăpânirii sale asupra noii provincii austriecii hotărăsc construirea unor puternice fortificații. În chiar anul când ultimul principe al Transilvaniei, Francisc Rakoczi II pierdea ultima bătălie cu habsburgii (1711, Satu Mare), arhitectul italian Giovanni Morando Visconti întocmea planul topografic al Alba Iuliei. Comandantul trupelor imperiale din Transilvania, generalul Steinville era nerăbdător să înceapă construcția noii fortificații. El și luase măsuri pregătitoare fiind desființate cartierele din zona vechii cetăți, dărâmate construcțiile vechii Mitropolii ortodoxe a Transilvaniei (inclusiv biserica de zid ctitorită de Mihai Viteazul) ș.a.m.d.

Începerea construcției, în primăvara anului 1714 nu se putea face fără avizul prințului Eugeniu de Savoia, aureolat de strălucitele victorii împotriva Imperiului Otoman. Acesta sosește la Alba Iulia, cercetează planul noii cetăți bastionare și aprobă, pe 18 aprilie 1714, începerea lucrărilor. Cu toate acestea Steinville primește confirmarea că planurile lui Visconti au fost reținute de Consiliul de război abia în 27 octombrie 1714. Dar, cum birocrația era bine înrădăcinată și în imperiul habsburgic va mai trece un an până la punerea pietrei de temelie a cetății: 3 noiembrie 1715. Visconti v-a muri la Alba Iulia, în 1717, și va fi înmormântat în catedrala ”Sf. Mihail”.

Refăcută astăzi, după planurile originale, cetatea bastionară poate fi admirată în toată splendoarea ei.