În urmă cu 395 de ani trecea la cele veșnice preotul Grigore din Măhaci (Măhăceni). Ca preot la Măhăceni, Grigore era un împătimit apărător al tradiției ortodoxe. Preotul romano-catolic din zonă se plângea Papei de la Roma (la jumătatea veacului al XVI-lea) că preotul îi încurajează la Sărbătoarea Nașterii Domnului să cânte colindele (păgânești) românești în locul celor ale bisericii. Preotul se mută de la Mănăstirea din Măhăceni în jurul anului 1580 la Scheii Brașovului, unde v-a copia între 27 ianuarie 1583 – 10 mai 1619 celebrul manuscris, cunoscut sub numele de ”Codex Sturdzanus”.

Este considerat unul dintre monumentele de limbă veche românească, primul semnalat în Ardeal scris în limba română. Manuscrisul a fost cercetat de către B.P.Hașdeu care l-a publicat în celebra lucrare ”Cuvinte din bătrâni”. Este denumit după Dimitrie A. Studza care i l-a împrumutat lui Hașdeu spre studiu și apoi l-a dăruit Academiei Române. Manuscrisul cuprinde legende apocrife hagiografice, apocaliptice printre care: Povestea Sfintei duminici; Rugăciunea Sfântului Sisin contra afurisitului drac; Cuvânt despre viața și moartea lui Avraam, cum a venit arhanghelul să ia sufletul său; Sfânta Vineri; Întrebare creștinească; Tâlcovania Evangheliei de la Giudeț; Tatăl nostru cu tâlc. Cartea a avut o largă circulație printre preoții și credincioșii români din Transilvania.