În urmă cu 430 de ani, în noaptea de 6/7 septembrie 1584, se năștea la Vințu de Jos, Ștefan Pongratz într-o familie nobiliană ce dădu-se, în ultima parte a veacului al XV-lea, un voievod al Transilvaniei; Ioan Pongratz de Dindeleag. Ștefan Pongratz urmează studii la Colegiul iezuit din Cluj iar apoi, în calitate de călugăr iezuit, va duce o intensă propagandă catolică, împreună cu alți colegi de la școala clujeană. Datorită activității sale, intense și zeloase, intră în conflict cu adversarii politici și deopotrivă cu apărătorii altor religii. Va fi asasinat împreună cu alți doi călugări, în biserică, în timp ce se rugau, în anul 1619. Fiind considerat un martir, Ștefan Pongratz este canonizat de către Papa Ioan Paul al II-lea, pe data de 2 iunie 1995, intrând astfel în rândul sfinților bisericii catolice.