O boală nemiloasă i-a curmat viața la nici 49 de ani. A ars ca o flacără, fulminant, stinsă rapid de Destin. Eugen Curta a fost inginer de profesie dar prozator de vocație. A debutat într-un volum colectiv ”DEBUT `86” fiind remarcat de Eugen Uricaru. Din 1991 când îi apare volumul ”Din nou despre Dragoste” (Ed. Dacia, Cluj-Napoca) până în 2007 când vedea lumina tiparului cartea ”Mâine se va naște bunicul meu” (Ed. Genesis) – cuprinzând 3 (trei) piese de teatru, Eugen Curta ”explodează” în proza românească, impunându-se ca o voce puternică și autoritară a literaturii contemporane. S-a născut în Galtiu, sat cu rezonanță în lupta pentru unitatea națională fiind (nu-i așa) consătean cu fotograful Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918 ”Spiritul satului natal i-a marcat existența ca prozator. Inginer informatician la Romtelecom Alba și-a descoperit vocația de scriitor debutând în revista ”Vatra”. Din 1991 până la prematura trecere a stixului a fost redactor și secretar de redacție al prestigioasei reviste ”Discobolul”. În 1996 este primit ca membru în Uniunea Scriitorilor din România (filiala Târgu Mureș), trecând apoi (ca membru fondator) în U.S.R. Alba – Hunedoara. Are trei premii ale U.S.R.: 1996 pentru romanul ”Anotimp pentru doi”; 2001 pentru volumul ”Trenul fără sfârșit” și 2004 pentru ”Misoginul Îndrăgostit”. A reprezentat U.S.R. la întâlniri în străinătate: Franța, Elveția, Germania, Anglia. A publicat, în afara volumelor mai sus amintite: ”În absența unui personaj secundar” (Ed. Calende, 1993); ”Penultimul Don Juan” (Ed. Genesis, 2005); ”Celelalte lumi” (Ed. Genesis, 2006).

Referințe critice: Aurel Pantea, Eugen Unicaru, Ion Simuț, Cornel Moraru, Al. Th. Ionescu, Nicoleta Ghinea (România Literară), Bianca Burta (Observatorul Cultural), Ioan Nistor, Lucian Bâgiu, Alexandru Ciocan.

Ar fi împlinit 55 de ani… dar Timpul nu a mai avut răbdare. Proza românească a pierdut un mare talent, iar noi, cei care l-am cunoscut, un mare Prieten.