Alăturarea României la coaliția antihitleristă, la 23 august 1944, s-a resimțit imediat și în județul Alba. Aeroportul și elevii școlii de pilotaj de la Clinceni fuseseră mutați la Vințu de Jos. Iată doar câteva secvențe din zilele imediat următoare întoarcerii armelor, petrecute în imediata vecinătate a Alba Iuliei.
24 august 1944 – ora 2,30 – Gara Șibot, important punct strategic, este ocupată de trupele germane.
ora 2,40 – Aerodromul Balomir este atacat și cucerit de nemți.
ora 4,30 – În urma ofensivei elevilor militari comandantul Școlii de aviație de la Vințu de Jos raportează eliberarea celor două obiective strategice.
25 – 26 august
Întreaga zonă cuprinsă între localitățile Sebeș, Alba Iulia, Vințu de Jos, Șibot și Orăștie este controlată de elevii sergenți aviatori de la Școala de aviație din Vințu de Jos care au făcut și 300 de prizonieri germani.
26 august chiar înainte de a ateriza pe aerodromul Vințu de Jos avionul în care se aflau doi celebri aviatori, adjutantul șef Ion Popovici și locotenentul Ionescu ”Meame” sunt grav răniți în urma atacului unui avion Messerschmitt Me 109. Peste câteva zile cei doi vor fi înmormântați în cimitirul Eroilor din Alba Iulia.