Născut la Sebeș, elev al Gimnaziului din localitate, al liceelor romano-catolice din Alba Iulia și Cluj, Vasile Moga devine episcop ortodox al Ardealului fiind instalat la Sibiu pe 29 iunie 1811, unde a păstrat până la moartea sa în 1845.
A rămas în istoria bisericii ortodoxe transilvănene prin cumpărarea reședinței episcopale la Sibiu, implicarea în dezvoltarea învățământului teologic și pedagogic, al școlilor poporale din eparhie. A acordat burse tinerilor teologi pentru a studia la Viena, a militat – în ciuda restricțiilor impuse de statul habsburgic – pentru acordarea de drepturi politice, sociale și naționale românilor din Ardeal. A pus bazele consistoriului episcopal și seminarului teologic din Sibiu. Este autorul lucrării ”Învățătura teologicească” despre îndatoririle slujitorilor bisericii și ale creștinilor.
Pentru Maior, apreciind munca lui Vasile Moga, scria: ”Nu trecură încă doi ani de când s-a așezat episcop și iată, în Sibiu au neuniții Seminarium pentru clerici și … e făcută rânduiala ca 4 clerici neuniți din Ardeal să învețe Teologia la Viena, ca întorcându-se acasă să fie profesori. Iar cu școlile cele de prin sate, până acum întrec neuniții pre cei uniți.”