Alba Iulia a fost în evul mediu românesc, mai cu seamă după ce a devenit capitala Principatului Autonom al Transilvaniei, o cetate prin care s-au perindat mulți domnitori din Moldova și Țara Românească. Mulți s-au aflat aici pentru a obține sprijin la tron, alții ca oaspeți sau implicați direct în sprijinirea principilor ardeleni.
Cronicile consemnează și prezența, în repetate rânduri, a domnitorului Petru Rareș care în urmă cu 475 de ani, spre sfârșitul lui ianuarie 1540 se afla la Alba Iulia, însoțit de secretarul său, Grigore Rosenberg de la Hârlău.
Anton Verancsics, episcop romano-catolic, descrie prezența domnului moldovean la Alba Iulia prezent aici pentru a cere sprijin de la voievodul Transilvaniei și rege al Ungariei, Ioan Zapolya, în tentativa sa de a reocupa tronul Moldovei de la sultanul Soliman Magnificul.
Scrie cronicarul “l-am văzut și l-am găsit foarte vesel, plin de nădejde căci va redobândi scaunul și neavând înfățișarea unui om lovit de-o soartă potrivnică”. Totuși domnul era îngrijorat de soarta familiei sale căci, atunci când veni vorba de soție și copii “fața lui se schimbă pe dată și ochii lui se umplură de lacrimi”.
Aici, la Alba Iulia scrie, într-o scrisoare adresată prietenului său din Bistrița, Toma Boldorffer, cuvintele des citate și astăzi de politicieni și istorici.
Scria Petru Rareș, judelui Bistriței (cetate ce era în stăpânirea sa ) să “facă bine nevestei și copiilor cu hrană și cu alte cele pentru că va fi răsplătit CĂCI VOI FI ACELA CE-AM FOST ȘI ÎNCĂ MAI MULT”.