Dacă moartea nu l-ar fi răpus în urma unui tragic accident de circulație Grigore Vieru ar fi împlinit astăzi 80 de ani. Timpul însă n-a mai avut răbdare cu cel care prin poezia sa și-a pus amprenta  pe renașterea limbii române și românismului în Basarabia. “Grigore Vieru … a devenit o figură emblematică a poeziei române de azi și o personalitate puternică, de istorie contemporană” (Zoe Dumitrescu Bușulenga). Redevenind, în 1990, cetățean al României, este inclus în contextul literar general românesc prin numeroase cărți editate și prin alegerea sa, în 13 noiembrie 1990, ca membru de onoare al Academiei Române (mai târziu și ca membru corespondent).
În 1992  a fost propus, de aceeași Academie, la Premiul Nobel pentru pace. Poeziile și cântecele scrise de el și cântate, printre alții, de Doina și Ion Aldea-Teodorovici, articolele sale publicistice ardente au impulsionat procesul de renaștere a românilor basarabeni și i-au acreditat postura de “bard național …” (Mihai Cimpoi)
Grigore Vieru a fost un prieten al Alba Iuliei, unde venea să se adape din clipa măreață a Marii Uniri. După dispariția sa prematură și tragică “frații” din capitala Unirii i-au nemurit numele într-un bust de bronz, primul ridicat în spațiul românesc. El este printre noi  căci așa cum  afirma “sunt alcătuit din mai mulți oameni, este imposibil să murim toți în același timp”.