Născut în Poșaga de Jos dintr-o familie de țărani, Ioan T. Roșa a rămas în memoria locului și a oamenilor ca un harnic și avizat culegător de folclor. Face parte din stirpea aleasă a copiilor care s-au întors în satul natal, ca învățători, să contribuie la înălțarea prin cunoaștere a pruncilor. A absovit Școala Pedagogică din Satu Mare (1930) apoi a fost la “oaste” după care, acasă, a fost învățător și director al școlii din Poșaga, până la pensionare, în 1972. Lucrarea sa de gradul I “Monografia satului Poșaga de Jos” a fost atât de apreciată de examinatori încât a fost reținută ca material documentar la Ministerul Învățământului (1946).
Dascălul ce a descifrat cu har și dor tainele lumii pentru puii de moți  a fost un pasiont culegător și păstrător de folclor, de datini și obiceiuri pe care le-a valorificat fie pe scena căminelor culturale din zonă, fie în volumele editate de Asociația județeană  a folcloriștilor și etnografilor Alba.
Dacă astăzi mai putem admira frumusețea cântecelor vechi din zona Poșaga se cuvine acum, la 105 ani de la naștere, să ne gândim și la dascălul, păstrătorul și transmițătorul de datini Ioan T. Roșa.

“Recunoștință și cinstirea înaintașilor” era dedicația pe care Gh. Pavelescu o făcea pe volumul “Vechi cântece populare din județul Alba” apărut la Alba Iulia, în 2007. Profesorul și cercetătorul născut în urmă cu un secol în Purcăreții Pianului nu mai este printre noi. Ceea  ce încercăm să realizăm în câteva rânduri, o schiță de portret a celui care a fost Gh. Pavelescu, este exact sensul dedicației de mai sus. Să spunem doar că în semn de recunoștință pentru cee ce a făcut pentru Alba. Colocviile de Etnografie și Folclor, aflate în acest an la cea de-a XI-a ediție, îi poartă numele. S-a desăvârșit ca om și ca specialist în școlile din Purcăreți, Sebeș, Orăștie și apoi la Universitățile din Cluj și București.
Este unul din specialiștii români care a deținut trei  doctorate: în “Sociologie și estetică”   (București 1940-1942);  “Filosofia culturii”  (Universitatea Cluj-Sibiu, 1942) și  “Etnografie și folclor” (la aceeași universitate în 1945). A fost Doctor Honoris Causa al Universității “Lucian Blaga” din Sibiu, laureat al Premiului Ethnos (1998), distins cu Ordinul Național “Pentru merit” în grad de cavaler (2000), cetățean de onoare al municipiilor Cluj-Napoca, Sibiu, Sebeș.
Spicuim din  vasta sa opera: “Mana în folclorul românesc” (1944) lucrare premiată de Academia Română; “Cercetări asupra magiei din Munții Apuseni” (1945); “Studii și cercetări de folclor” (1971). Un loc special îl ocupă desigur volumele ce cuprind cercetări din județul Alba: Valea Sebeșului, volumul I, Etnografie, vol. II, Folclor, vol. III, Restituiri, marea monografie regională (I.Mușlea) apărută în anul 2004, “Pasărea suflet”, studiu de antropologie culturală indo-europeană (Alba Iulia, 2009) și cea de la începutul acestor rânduri.
Acum, la centenarul nașterii, ne închinăm cu pioșenie numelui Gheorghe Pavelescu, rămas printre noi chiar dacă omul ce l-a purtat a urcat la ceruri (la venerabila vârstă de 93 ani).

Una din marile personalități pe care Ciugudul a dăruit-o științei românești este Gheorghe Anghel recunoscut ca “părintele pratologiei moderne în România”. A absolvit Academia de Înalte Studii Agronomice din Cluj în 1934 , fiind angajat la Stațiunea de Ameliorarea Plantelor din Cluj. S-a specializat  la Munchen în culture furajere. Va fi profesor și cercetător, din 1941 la Catedra de Pășuni și Fânețe a Facultății de Agronomie din București. Cercetările sale sunt definitorii în domeniul pratologiei (știința pajiștilor), analiza calității semințelor și studiul buruienilor din culturile de câmp și horticole. A coordonat “Programul național pentru cultura pajiștilor” din anii ΄80 ai secolului trecut, a susținut înființarea Stațiunii de Cercetări pentru Cultura Pajiștilor de la Măgurele (Brașov), a elaborat cursuri universitare. A fost profesor emerit, doctor docent, membru titular al Academiei de Științe Agricole și Silvice. A reprezentat România la Federația Europeană a Pajiștilor și la F.A.O. A trecut la cele veșnice în 1986 pe 21 noiembrie.

Traian Achim s-a născut la Bucium cu 130 de ani în urmă. Încă din gimnaziul absolvit în satul natal i-a plăcut pictura, urmând apoi cursurile Școlii de Pictură de la Baia Mare și, urcând spre alte zări pe cele ale Academiei de Belle Arte din București. Numele său se regăsește în picturile murale din Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia – unde a lucrat alături de Costin Petrescu, Biserica Maieri (1926) sau bisericile din Coșlar, Cioara, Meteș. Era nu doar un pasionat  al picturii și desenului ci și un talentat sculptor și grafician. Era un bun interpret la flaut dar și un bun condeier. A publicat povești și povestiri ilustrate de el în revista “Vestea” dar și romanul  “Caterina, doamna noastră” despre viața Ecaterinei Varga, ce a locuit mulți ani în Buciumul său natal.
Traian Achim, care a locuit la Alba Iulia, a rămas un nume de referință, prin preocupările sale de recuperare a culturii tradiționale.  Despre personalitatea acestui intelectual găsiți amănunte în lucrarea “Un destin sub semnul Marii Uniri: Viața și creația pictorului Traian Achim”. A trecut la cele veșnice pe 16 mai 1945.

Mihai Viteazul, domn peste Ardeal, plecând în campania pentru cucerirea Moldovei și înfăptuirea primei uniri politice a țărilor române, îl lasă ca locțiitor al său în Transilvania pe banul Mihalcea Caragea. Mare dregător și comandant militar acesta se intitula “delegat plenipotențiar al ilustrisimului domn Mihai la Statele și ordinele ardelene”. Banul Mihalcea este o personalitate marcantă a epocii sale. El l-a servit pe Petru Cercel, cu care se refugiază în Transilvania (16 aprilie 1585), este mare ban în timpul lui Mihai Viteazul, sol al acestuia la Praga (1597), prezent la Alba Iulia cu domnul său (1596) a depus alături de Mihai jurământul de credință față de Rudolf II la Mănăstirea Dealu (1598) și față de noul principe al Transilvaniei, Andrei Bathory (1599). A condus numeroase lupte în sudul Dunării la Silistra (1595), a fost comandantul cavaleriei muntene în lupta de la Șelimbăr (1599), a luptat la Mirăslău și la Guruslău. După înfrângerea de la Mirăslău merge cu Mihai la Rudolf II.
Pentru osteneala și meritele sale este înzestrat de Mihai cu cetatea și domeniul Uioara și cu alte proprietăți ce au aparținut Mariei Christierna, soția lui Sigismund Bathory.
Avea să sfârșească tragic, fiind ucis de nobilii maghiari la ordinul lui Basta (19 august 1601), strangulat. Trupul său este aruncat într-o groapă neacoperită, scos și sfâșiat de câini. Ce-a mai rămas din el a fost înmormântat la Mănăstirea Mărgineni de către una din fiicele sale, căsătorită cu Radu Buzescu.

În urmă cu 70 de ani primăvara a adus românilor mugurii comunismului. În ziua de       6 martie 1945  se instala la putere guvernul de largă concentrare “democratică”  condus de   dr. Petru Groza. Istoricii îl consideră momentul zero al instaurării dictaturii comuniste de sorginte stalinistă în România. Guvernul era instalat de Vîșinschi care, la remarca Regelui Mihai că sunt încălcate prevederile “Declarației privind  Europa eliberată”, semnată la Yalta, i-a răspuns suveranului “Yalta … sunt eu”.

Pe 22 martie 1945 era promulgată Legea reformei agrare adoptată mai mult sub presiunea țărănimii însetate de pământ dar și din rațiunea că aceasta reprezenta marea masa a alegătorilor. Legea a limitat proprietatea rurală la 50 ha. A fost expropriată o suprafață  de 1468000 ha, transformând țara într-una de mici proprietari, peste 75% din pământul arabil revenind proprietăților sub 5 ha.

În județul Alba a fost expropriată o suprafață de 14292 iugăre și 952 stânjeni de teren arabil și împroprietăriți 8607 țărani români și maghiari.

Această “generozitate” a comuniștilor avea să fie spulberată după doar câțiva ani când colectivizarea agriculturii a desființat  clasa socială cea mai numeroasă: țărănimea.

Într-o diplomă emisă de împărăteasa Maria Tereza satele Sebeșel, Săsciori, Cacova, Laz și Căpâlna apar ca aparținând Comitatului Alba.

Călugăr și apoi egumen al Mănăstirii Prislop, Ioan este ales Mitropolit al Transilvaniei. El va fi hirotonit la Târgoviște de mitropolitul UngroVlahiei și instalat în scaunul mitropolitan de la Alba Iulia. Aici îl găsește Mihai Viteazul în vizita sa la Alba Iulia. La insistențele lui Ioan de la Prislop, în 1596, de sărbătoarea Crăciunului, Mihai obține de la Sigismund Bathory și de la Dimitrie Napragy dreptul de a înălța o biserică de zid pentru mitropolia românilor ortodocși. Biserica va fi gata în 1597 când Mihai însoțit de doamna Stanca, de Nicolae Pătrașcu și Florica participă la slujba de Crăciun.

Ioan de la Prislop este cel care îl va încorona ca domn al Ardealului pe Mihai Viteazul, în biserica ctitorită de marele voievod. Nicolae Iorga numea biserica lui Mihai Viteazul de la Alba Iulia “cea mai trainică și mai de folos ctitorie a noastră de peste munți”.

Comitetul pentru Presă și Tipărituri (C.P.T.), care cenzura toate publicațiile din România, ia în discuție volumul  “Alba Iulia-2000” (intitulat initial “Monografia județului Alba și a municipiului Alba Iulia”). Printre observațiile făcute de cenzorul comitetului erau: nu se amintea de Unirea Basarabiei și Bucovinei; erau aprecieri inexacte despre etnogeneza poporului român, despre rolul bisericilor românești și în special al celor greco-catolice la istoria națională; erau insuficient reliefate actul de la 23 august 1944 și rolul P.C.R. în înfăptuirea acestuia. Nu se insista suficient asupra dezvoltării în perspectivă  a județului și municipiului Alba Iulia. Toate aceste probleme trebuiau rezolvate de împuternicitul Comitetului județean Alba al P.C.R. pentru ca lucrarea să primească “bun de tipar” .

Ia ființă la Lyon-Charbonnieres (regiunea Rhone-Alpes-Franța) Asociația Interregională și internațională “Arcul sud-european” din care face parte ca membru fondator și județul Alba. Asociația și-a propus asigurarea legăturilor feroviare  cu trenuri de mare viteză între orașele Lyon și Torino, Barcelona și Perpignan, Verona și Munchen, urmând ca apoi, pe ruta Viena-Budapesta-Arad-Alba Iulia-București să se facă legătura cu Instanbul. Județul Alba a fost prezent la reuniune în calitatea sa de membru al Ansamblului Regiunilor Europene.