În urmă cu 145 de ani se înființa Despărțământul (VIII) Alba Iulia al ASTRA, cu rol important în susținerea, prin cultură, a luptei pentru unitatea națională, în pregătirea Marii Adunări Naționale de la 1 Decembrie 1918. Activ și după Marea Unire, până la desființarea de către regimul comunist, numele Despărțământului este legat de: organizarea serbărilor centenarului nașterii lui Avram Iancu (1924), ale Serbărilor Unirii (din 1929), înființarea Muzeului Asociațiunii (1929), ridicarea Obeliscului lui Horea, Cloșca și Crișan (din fața Porții a III-a a Cetății) în octombrie 1937. ASTRA albaiuliană a renăscut după revoluția din 1989 fiind activă și în ultimii ani. Activitatea ei se regăsește și în revista “Ethos” pe care o editează.

Timotei Cipariu, teolog, lingvist, istoric, pedagog, jurnalist, orientalist, autodidact (cunoscând 12 limbi vechi și moderne) este una din personalitățile emblematice ale culturii naționale. Produs al școlilor Blajului, pe care le va sluji și îmbogăți întreaga sa viață, Cipariu a fost profesor, director, inspector al școlilor din Mica Romă, director al tipografiei diecezane. A fost unul din pionierii ziaristicii românești din Transilvania, editând primul ziar românesc cu litere latine și prima revistă românească de filologie.
A fost membru fondator al ASTRA (fiind primul vicepreședinte, apoi președinte); membru fondator al Societății Literare Române (1866), viitoarea Academie Română (al cărui președinte a fost); membru al Societății germane de orientalistică.
Este unul dintre întemeietorii filologiei și lingvisticii românești. A fost și un militant activ pentru drepturile naționale ale românilor din Transilvania (secretar al Adunării Naționale de la Blaj, la 1848); membru în delegația trimisă la Curtea din Viena, cu revendicările românilor; membru în Comitetul Național Român de la Sibiu și în Dieta Transilvaniei de la Sibiu (1863-1864).
A avut cea mai bogată bibliotecă particulară din Transilvania, astăzi aparținând Filialei Cluj-Napoca a Academiei Române.
A fost distins cu premiul Societății Academiei Române, în anul 1878, pentru cele 2 volume ale Gramaticii limbei române. Academia Română a instituit Premiul “Timotei Cipariu” pentru lingvistică.

În premieră în România la Alba Iulia are loc constituirea Clubului de golf “Profesor Paul Tomiță”. La propunerea celor prezenți, 30 de persoane, profesorul de golf Paul Tomiță a fost ales președinte de onoare al noului club, alături de prințul Dimitrie Sturdza. Ca membri de onoare au fost aleși: ing. Mihai Ciorobâtcă (președinte Consiliul Județean Alba), ing. Ioan Timiș (primarul municipiului Alba Iulia) și Ioan Stănuș (primarul comunei Pianu).
Consiliul de administrație al Clubului de golf va avea următoarea componență: președinte executiv Ioan Bolog, vicepreședinți Ioan Bele, Viorel Coman, Simonel Nechifor, Ioan Bâscă; secretar Nicolae Ursu și Ovidiu Chelioglu iar membri: Radu Matei Todoran, Georgel Tudose, Gheorghe Suciu, Mircea Balomirean, Marin Olteanu și Marius Gliga.
A fost aprobat statutul Clubului și stabilite taxele de înscriere și cotizația lunară a membrilor fondatori și aderenți.
S-a hotărât demararea lucrărilor la terenul de golf de la Pianu de Jos ce se va construi sub directa coordonare a profesorului Paul Tomiță.
După 20 de ani Terenul de Golf de la Pianu de Jos, ce poartă numele lui Sir Paul Tomiță, și care este cel mai mare și singurul la standard internaționale, este o mândrie a Albei și un loc de atracție turistică, sportivă și de afaceri din Transilvania.

Eugeniu Docea  este unul dintre agronomii de primă mărime pe care județul Alba i-a dat agriculturii românești. Inginer agronom, profesor universitar, cercetător, membru al Academiei de Științe Agricole și Silvice, are contribuții remarcabile la cunoașterea florei microbiene din România. Este cel  care a descris pentru prima dată în țara noastră 19 viroze la pomii fructiferi, la culturile legumicole, la plantele uleioase, la plantele floricole.
Pentru activitatea sa de cercetare științifică este distins, în 1996, cu Premiul “Traian Săvulescu” al Academiei Române.

În urmă cu un sfert de veac se constituia la Cîmpeni “Uniunea Munților Apuseni”, organizație ce își propunea apărarea drepturilor moților, redobândirea drepturilor din perioada interbelică, eradicarea sărăciei, dezvolarea durabilă a zonei, atragerea de investitori, încurajarea turismului.

Consiliul local al municipiului Alba Iulia aprobă proiectul de hotărâre privind construirea unei noi biserici ortodoxe în cartierul Cetate din Alba Iulia, pe strada Energiei. Biserica poartă hramul “Sfântului Mucenic Mina”.

Printr-un Decret al Consiliului de Stat al R.S.R liceului din Zlatna i-a fost atribuit numele lui Horea, conducătorul răscoalei țărănești din 1784.

Preotul Ioan Suciu s-a născut în America, în orașul Toledo, din părinți români care au revenit în Ardeal și s-au stabilit la Pianu de Sus. Acolo unde viitorul preot își face studiile primare continuate apoi la gimnaziul din Sebeș și la Liceul “Mihai Viteazul” din Alba Iulia. Și-a luat licența în teologie în 1940 la Sibiu. Ioan Suciu vorbea foarte bine engleza și franceza și avea dublă cetățenie: română și americană. A început ca professor la Școla de cantori bisericești de la Sibiu (1940-1942); după căsătorie (1942) va sluji ca preot paroh la Sibișeni vreme de 28 de ani apoi la Vurpăr (9 ani) și Mesentea (2 ani), de unde se pensionează.
L-am cunoscut pe părintele Ioan Suciu, când autorul acestor rânduri lucra la ziarul “Unirea”. Era un colaborator fidel iar marile sărbători religioase ale neamului erau descrise cu har de către preacucernicia sa.
La 23 octombrie 2003 a trecut la cele veșnice și se odihnește în progadia din Sibișeni.

Dacă moartea nu l-ar fi răpus în urma unui tragic accident de circulație Grigore Vieru ar fi împlinit astăzi 80 de ani. Timpul însă n-a mai avut răbdare cu cel care prin poezia sa și-a pus amprenta  pe renașterea limbii române și românismului în Basarabia. “Grigore Vieru … a devenit o figură emblematică a poeziei române de azi și o personalitate puternică, de istorie contemporană” (Zoe Dumitrescu Bușulenga). Redevenind, în 1990, cetățean al României, este inclus în contextul literar general românesc prin numeroase cărți editate și prin alegerea sa, în 13 noiembrie 1990, ca membru de onoare al Academiei Române (mai târziu și ca membru corespondent).
În 1992  a fost propus, de aceeași Academie, la Premiul Nobel pentru pace. Poeziile și cântecele scrise de el și cântate, printre alții, de Doina și Ion Aldea-Teodorovici, articolele sale publicistice ardente au impulsionat procesul de renaștere a românilor basarabeni și i-au acreditat postura de “bard național …” (Mihai Cimpoi)
Grigore Vieru a fost un prieten al Alba Iuliei, unde venea să se adape din clipa măreață a Marii Uniri. După dispariția sa prematură și tragică “frații” din capitala Unirii i-au nemurit numele într-un bust de bronz, primul ridicat în spațiul românesc. El este printre noi  căci așa cum  afirma “sunt alcătuit din mai mulți oameni, este imposibil să murim toți în același timp”.

Episcopul Ioan Bălan este una dintre victimele regimului comunist, persecutat pentru activitatea sa în rândul Bisericii greco-catolice. Produs al școlilor Blajului, Ioan Bălan a urmat studii universitare teologice la Budapesta și Viena (unde își ia doctoratul în anul 1906). Preot celibatar este pe rând pedagog în internatul “Vancean” și notar consistorial la Blaj (1906-1909), paroh și protopop la parohia română unită din București (1909-1920), canonic mitropolitan la Blaj (1920-1936), episcop de Lugoj (1936-1948).
A fost delegat al Bisericii române unite în Comisia de codificare a dreptului canonic oriental la Roma (1929-1935).
Va fi arestat de securitate pe 28 octombrie 1948 și închis la Sighet. După eliberare va înainta guvernului comunist un memoriu pentru recunoașterea bisericii greco-catolice românești ceea ce va conduce la o nouă arestare, stabilindu-i-se domiciliul forțat la Mănăstirea Ciorogârla, unde se îmbolnăvește. Va trece la cele veșnice pe 4 august 1959, într-un spital din București și va fi înmormântat la Cimitirul Bellu. Opera: “Limba cărților bisericești. Studiu istoric și liturgic”(1914);  “Viața lui Isus scrisă pe înțelesul tuturor” (1915); “Fontis Iuris Canonici Ecclesiae Rumenae” (1932, Roma) ș.a.