Apare revista manuscris “Viorelele  junimei studioase din Blaj”, la inițiativa unui grup de elevi din gimnaziul blăjan.

A fost o personalitate marcantă a medicinei veterinare din România, produs al școlii bucureștene în domeniu. Și-a desfășurat activitatea atât ca medic veterinar, doctor în specialitate, cât și ca cercetător în două direcții: alimentația animalelor domestice și respectiv genetica în ameliorare raselor.
Este creatorul rasei Merinos de Palas.
A fost membru al Academiei de Științe Agricole, Laureat al Premiului de Stat.

Stăpân în Palatul Crailor Ardealului Mihai Viteazul  primește pe solii împăratului Rudolf II, David Ungnad și Mihail Szekely (căpitanul Cetății Satmar). Începe o adevărată luptă cu oamenii împăratului, o bătălie diplomatică pe care Mihai Voievod o poartă cu dibăcie. Iată cum descrie N.Iorga începutul acestor tratative cu cei doi comisari, care se vor întinde pe durata a două săptămâni. “Primirea la Alba Iulia, în ziua de 9 fu deosebit de ceremonioasă. Îi întâmpină, din ordinul stăpânului, Napragy, Csaky, Kornis, Bornemisza, Moise Szekely, boierii munteni cu o gardă de 400 de oameni”. În cadrul audienței solemne Mihai care nu-i păstrase pe nobilii unguri decât  la ceremonia de primire, văzând că cei doi trimiși ai împăratului n-au adus altceva decât vorbe goale, izbucni: “Am luat Ardealul punând în joc viața mea … am crezut că împăratul nu-mi va trimite laude deșarte, ci steagul împărătesc și scrisoarea lui cu pecetea.Așadar, vor să mă alunge din Ardeal … asta n-o va îngădui Dumnezeu, nu voi îngădui eu să fiu alungat, chiar de-ar fi să-mi las capul, căci am luat țara cu sabia mea … e de preferat să închei acorduri cu turcii decât cu germanii căci cei dintâi sunt mai de încredere și își respectă obligațiile”. Problema guvernării Ardealului a rămas neterminată.

Un avion de pasageri al TAROM, ce zbura pe ruta București-Oradea, s-a prăbușit în Munții Apuseni, lovindu-se de Vârful Vlădeasa. În urma accidentului și-au pierdut viața 15 pasageri și membrii echipajului. Unul dintre pasageri a supraviețuit.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât înființarea Patriarhiei României și ridicarea Scaunului de Mitropolit al României la rang  de Scaun patriarhal. Dr. Miron Cristea, episcop de Caransebeș devine, în calitatea sa de Mitropolit Primat al României, Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Autocefale. Investirea primului patriarh va avea loc pe 1 noiembrie 1925.

Începe interogatoriul luat lui Crișan (închis la Alba Iulia) de către comisia imperială condusă de contele Jancovich. Crișan face mărturisiri despre răscoală, ceilalți căpitani, Horea și Cloșca nu au dezvăluit nimic. Crișan vorbește despre cauzele răscoalei: “Pe țărani i-au răsculat greutatea serviciului la domni, fiindcă iobagii au trebuit să lucreze în timpul muncii celei mai urgente, de la o duminică la cealaltă, fără să primească cea mai mică bucățică de pâine; în celelalte anotimpuri au trebuit să lucreze câte patru zile pe săptămână;  afară de aceasta li s-a luat și zeciuiala, pe deasupra acestora contribuțiile erau prea mari; acei care nu aveau pământ trebuiau să plătească anual 4 până la 5 florini; acei cu pământ – 15 până la 20 florini și, dintre ei, afară de zeciuiala mieilor, tot astfel dintre porcii grași trebuiau să dea al zecelea”.
Conștient de pedeapsa ce o vor primi capii răscoalei Crișan se sinucide în temniță, pe 13 februarie 1785.

Intră în vigoare  Acordul de asociere între România și Uniunea Europeană. Țara noastră va beneficia de facilități la exportul unor produse ce vor fi scutite de taxele vamale pe piața U.E.

Are loc la Săsciori și Laz premiera filmului  românesc  “Tinerețe fără bătrânețe” în prezența actorului Mircea Breazu, originar din  satul Laz.

Născut dintr-o familie care a dat Transilvaniei încă două personalități  – un compozitor de muzică religioasă și un jurist de primă mărime –  József Alvinczi s-a remarcat ca militar. Pentru faptele sale de vitejie în timpul războiului de 7 ani (dintre Austria și Prusia, 1756-1763) este înnobilat cu titlul de baron, ulterior ajungând general al armatei imperiale austriece. Biografia sa este legată nu numai de reformarea armatei, al cărui promotor a fost, ci și de războaiele napoleoniene. Armata din Italia, comandată de Alvinczi  este înfrântă în două din cele mai mari bătălii  din peninsulă, de către Napoleon: Arcole (1796) și Rivoli (1797). Iată cum descrie Gheorghe Eminescu (nepotul Luceafărului) în cartea sa “Napoleon Bonaparte” aceste episoade din viața generalului născut la Vințu de Jos: ”Liniștiți în privința frontului din Germania, austriecii retrag armata lui Alvinczi pentru a opri ofensiva lui Bonaparte. În timp ce Masena îl imobilizează pe Alvinczi, Bonaparte îl bate pe Davidovici. Aflând de înfrângerea locotenentului său, Alvinzi se retrage pentru  a se reorganiza. Bonaparte află că austriecii atacă la San Michele, pe Adige, la Verona și Corona. Inițiativa aparține lui Alvinczi, însă el va fi zdrobit în cele două bătălii, la Arcole și Rivoli, cele mai celebre din toată campania.  Bătălia de la Arcole (1-17 septembrie 1796) imortalizată de pictorii epocii, i-a creat lui Bonaparte faima de erou. Francezii fac încercări repetate, însă zadarnice, de a cuceri podul de la Arcole, apărat de românii din regimentul grăniceresc de Năsăud…Asaltul francezilor este respins… Bonaparte ia conducerea asaltului. Cu drapelul în mână conduce coloana de atac… Gloanțele șuieră, obuzele se sparg lângă el, bravul general Lannes cade rănit, Muiron încearcă să-l acopere cu trupul pe Bonaparte și cade ciuruit de gloanțe, dar podul este cucerit și bătălia de la Arcole câștigată. 6000 de austrieci depun armele. În luptele cu Alvinczi, timp de cinci zile, Bonaparte n-a scos cizmele din picioare pentru ca, după victorie, să doarmă 36 de ore.”

Născut la Sohodol în urmă cu 140 de ani Vasile Stan urmează studii primare în satul natal, gimnaziale la Brad, Beiuș și Brașov, teologice la Sibiu și filozofice la Universitatea din Budapesta unde, în 1908 își ia doctoratul.
Va fi, pe rând, profesor de limba română la Institutul Teologic din Sibiu (1902-1919), director al Școlii normale “Andrei Șaguna” din Sibiu (1919-1927). A urcat în treptele ierarhiei bisericești : diacon, preot, protopop (1921).
Intră în monahism, după moartea soției (1925) la mănăstirea Cozia devenind arhimandrit și vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, hirotonisit arhiereu-vicar cu titlul “Rășinăreanul” (1928). Va fi ales episcop al noii eparhii a Maramureșului, cu reședința la Sighet, pe care o va conduce după Dictatul de la Viena (1940-1944) de la Sibiu unde se refugiase. Va trece la Domnul la câteva luni după ce împlinise 70 de ani (15 aprilie 1945).
A publicat numeroase lucrări de pedagogie, manuale școlare, traduceri, articole, printre care: “Predica și biserica, importanța și necesitatea ei (1904)”; “Centenarul lui Șaguna și opinia publică românească” (Sibiu, 1910).