Cel de-al treilea cap al răscoalei din 1784, Crișan, este prins în această zi, în urmă cu 230 ani, de către un grup de moți din Cărpiniș și Abrud. El era travestit în cerșetor și străbătea localitățile prin munți pentru a scăpa de urmărire. Este prins în hotarul dintre localitățile Mogoș și Ponor. Va fi trimis sub escortă, 50 de soldați și 10 husari sub comanda locotenentului Neustätder, la Alba Iulia, unde ajunge pe 1 februarie, fiind închis în cazarma gărzii (aflată pe locul actualului Muzeu al Unirii).

Produs al școlilor Blajului (primară, gimnazială și liceală) Iuliu Mureșianu urmează Conservatorul de muzică din Cluj (1920-1925) și pe cel din Leipzig (1923-1924). Urmează o carieră didactică: profesor de muzică la Blaj (Liceul de băieți), Odorheiul Secuiesc, Dumbrăveni, Turda, Cluj (Liceul pedagogic 1937-1940; 1945-1946). Va fi profesor de teorie și solfegii la Conservatorul Maghiar dar și la cel românesc din Cluj (1945-1956). A întocmit prima colecție de solfegii pentru studenți. A fost violinist, dirijor și compozitor. În 1940 obține Premiul II “George Enescu” pentru compoziție. A compus muzică simfonică (Suita I românească); lucrări coral-simfonice (Zburătorul, Imn de 10 mai); lucrări instrumentale (concerte pentru pian, corn, fagot, trompetă și orchestră), muzică de cameră.
A trecut la cele veșnice, la doar 56 de ani. La Blaj, în amintirea sa, se desfășoară un festival coral ce-i poartă numele.

Interogatoriul căpitanilor răscoalei a început pe 26 ianuarie 1785 cu Cloșca și două zile mai târziu cu Horea. Cloșca a trebuit să răspundă la 134 de întrebări în zilele în care a fost audiat (26 și 27 ianuarie, 3, 4, 21, 22 și 24 februarie). Lui Horea i-au fost adresate 118 întrebări în 6 zile de interogatoriu (28 ianuarie, 1, 4, 21, 22 și 24 februarie).
În fața comisiei de anchetă condusă de contele Jankovics cei doi căpitani neagă cu consecvență, mai ales Horea care dă dovadă de o remarcabilă tărie de carcacter, rolul lor în răscoală. Răspunsurile lor pot fi rezumate în: n-am făcut, n-am fost, n-am auzit, n-am văzut. Cei doi neagă în continuare chiar și atunci când sunt confruntați cu martori care susțin că ei au fost căpitanii, că ei au dat ordine răsculaților ș.a.m.d.
Comisia află prea puțin despre începutul și desfășurarea răscoalei, practic esența interogatoriilor.
Oricum soarta celor trei corifei fusese pecetluită de ordinul împăratului, iar procesul intentat de autorități nu putea să schimbe destinul ce le fusese hărăzit de capul încoronat de la Viena.

Alba Iulia a fost în evul mediu românesc, mai cu seamă după ce a devenit capitala Principatului Autonom al Transilvaniei, o cetate prin care s-au perindat mulți domnitori din Moldova și Țara Românească. Mulți s-au aflat aici pentru a obține sprijin la tron, alții ca oaspeți sau implicați direct în sprijinirea principilor ardeleni.
Cronicile consemnează și prezența, în repetate rânduri, a domnitorului Petru Rareș care în urmă cu 475 de ani, spre sfârșitul lui ianuarie 1540 se afla la Alba Iulia, însoțit de secretarul său, Grigore Rosenberg de la Hârlău.
Anton Verancsics, episcop romano-catolic, descrie prezența domnului moldovean la Alba Iulia prezent aici pentru a cere sprijin de la voievodul Transilvaniei și rege al Ungariei, Ioan Zapolya, în tentativa sa de a reocupa tronul Moldovei de la sultanul Soliman Magnificul.
Scrie cronicarul “l-am văzut și l-am găsit foarte vesel, plin de nădejde căci va redobândi scaunul și neavând înfățișarea unui om lovit de-o soartă potrivnică”. Totuși domnul era îngrijorat de soarta familiei sale căci, atunci când veni vorba de soție și copii “fața lui se schimbă pe dată și ochii lui se umplură de lacrimi”.
Aici, la Alba Iulia scrie, într-o scrisoare adresată prietenului său din Bistrița, Toma Boldorffer, cuvintele des citate și astăzi de politicieni și istorici.
Scria Petru Rareș, judelui Bistriței (cetate ce era în stăpânirea sa ) să “facă bine nevestei și copiilor cu hrană și cu alte cele pentru că va fi răsplătit CĂCI VOI FI ACELA CE-AM FOST ȘI ÎNCĂ MAI MULT”.

Apare Decretul-lege al C.F.S.N. privind adoptarea noului IMN DE STAT al României “Deșteaptă-te, române!”, pe versurile lui Andrei Mureșanu și muzica lui Anton Pann.

Adunarea Electivă a Țării Românești îl alege ca domn pe Alexandru Ioan Cuza, domnul Moldovei, realizându-se astfel unirea celor două Principate, un pas uriaș în realizarea statului modern român, o victorie a națiunii române ce pregătea terenul Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918.

Biografia bogată a episcopului Ioan Stroia este legată de Alba Iulia. A studiat Teologia la Sibiu, pedagogia, istoria și geografia la Jena și Budapesta (și-a luat doctoratul în 1893 la Jena). A fost funcționar la Consistoriul și Institutul teologic din Sibiu, preot și protopop la Săliște, inspector școlar și director regional al învățământului (la Sibiu) și consilier mitropolitan.
La 20 mai 1925 este numit “Episcop al Armatei” avându-și reședința la Alba Iulia unde a păstorit până la trecerea sa la cele veșnice (18.04.1937).
Este ctitorul schitului “Sf. Ioan Botezătorul” unde a fost înmormântat.
Din opera sa amintim: “Momente etice din cuvântarea lui Iisus Christos de pe munte” (1896, Sibiu); “Idealurile morale. Priviri generale asupra celor mai marcante sisteme de etică” (1901); “Abecedar pentru anul prim de școală” (prima ediție în 1906, a IV-a în 1916); în colaborare cu D. Lepădat și Iuliu Crișan din Săliște a scris manuale de “Cetire” pentru al treilea, al patrulea, al cincilea și al șaselea an de școală, toate cu mai multe ediții.

Apare în presă comunicatul Episcopiei Ortodoxe Române Alba Iulia în care se precizează că: Sfântul Sinod al B.O.R. a aprobat cererea de retragere a Preasfințitului Episcop Emilian Birdaș de la conducerea Episcopiei de Alba Iulia. Conducerea administrativă va fi asigurată temporar de P.C. pr. Ioan Andreicuț, vicar administrativ.
Emilian Birdaș a fost conducător al Catedralei Reîntregirii din Alba Iulia iar apoi episcop al nou înființatei eparhii de Alba Iulia , ales pe 14 decembrie 1975 și instalat în 25 ianuarie 1976. Și-a pus amprenta pe organizarea noii eparhii, a ridicat noi biserici, a repictat lăcașe de cult, a restaurant numeroase momente istorice. După retragerea sa din scaunul de la Alba Iulia este ales episcop vicar al Episcopiei Aradului iar pe 12 iulie 1994 este ales episcop al Caransebeșului până în 15.04.1996 când se înalță la ceruri.

Ziua de azi stă deopotrivă sub semnul nașterii geniului poeziei românești și totodată a Zilei Culturii Naționale.
Să ne amintim de Luceafăr și noi, cei din Alba, de vizita lui din vara anului 1866 atunci când boteza Blajul cu titlul de Mica Romă, când urmărea la Alba Iulia lucrările Adunării generale ASTRA, când se adăpa din spiritul Școlilor Blajului și din folclorul și obiceiurile din satele pe care le-a străbătut, de pe Mureș și de pe Târnave.
La Blaj are loc întâlnirea providențială cu Aron Pumnul, cu seminariștii, dar mai ales cu cartea. Citea tot ce-i cădea în mână, cărți împrumutate de la prietenii blăjeni și de la biblioteca lui Ioan Micu Moldovan.
A dedicat frumoase versuri Mureșului și Târnavei, dar și prietenilor pe care și-i făcuse (Ion Filimon, Grigore Dragosin). Vizitase satul natal al lui Ioan Maiorescu, Bucerdea Grânoasă, unde culege folclor.
În toamna anului 1866 părăsește Blajul plecând spre Sibiu și apoi București.
Să ne bucurăm că neamul nostru a dat culturii umane un asemenea geniu și vorba poetului să avem grijă “să nu se lepede/clipa cea repede/ ce ni s-a dat”.
Nici că se putea alege o zi mai potrivită pentru cultura națională decât 15 ianuarie, când porni Luceafărul să ne înalțe ca popor și să ne ocrotească sub cupola geniului său nemuritor.

Corăbierii și iobagii Cămării de sare de la Vurpăr adresează o petiție Guvernului Transilvaniei în care cer acestuia să-i ocrotească de abuzurile slujbașilor împărătești. Petiția vine imediat după înfrângerea răscoalei și prinderea lui Horea și Cloșca, întemnițați la Alba Iulia. Este o dovadă că starea tensionată din Transilvania era o realitate și că cei năpăstuiți, încurajați de răscoala la care participaseră și cei din zonă (Vurpăr, Inuri, Vințu de Jos, Acmar, Blandiana, Sărăcsău, Mesentea) își cereau dreptul la o viață mai bună.