În Catedrala “Sfânta Treime” din Blaj este instalat ca mitropolit al Bisericii Române Unite cu Roma, greco-catolică, un mare român: dr. Vasile Suciu. După ce depusese jurământul de credință în fața Regelui Ferdinand I (la Sinaia, în noiembrie 1919) noul mitropolit, personalitate proeminentă a luptei pentru unitatea națională, urca în scaunul mitropolitan de la Blaj în prezența Principelui Carol (viitorul rege).
Din cuvântările celor două personalități ale istoriei românilor am ales câteva fragmente, relevante:
Principele Moștenitor
“În numele M.S. Regelui, te salut azi în Citadela Culturei Românești de peste munți, pe cel dintâi Mitropolit unit al României pe veci întregite.
Înalt Prea Sfinției tale a hărăzit Atotputernicul să întrupeze visul strămoșilor. În persoana Mitropolitului de astăzi, România salută cu venerație pe predecesorii lui și pe acei care au luptat și s-au jertfit pentru neam. Primiți o frumoasă și glorioasă moștenire. Primiți pe lângă scaunul mitropolitan și moștenirea celui mai puternic izvor de cultură Românească. Alegerea Înalt Prea Sfinției Tale este pentru toți o chezășie. Activitatea de bun Român ne-o asigură ”.
Dr. Vasile Suciu
“După episcopie și după nici o slujbă n-am umblat niciodată în viața mea … Idealul meu a fost, este și va fi să-mi fac datorința și prin ea să-mi câștig independența de a sta pururea cu fruntea ridicată. Înaintea mea, a fi episcop înseamnă a urma Păstorul păstorilor. Înseamnă a abdica de eul propriu , făcându-te tuturor toate. Înseamnă a plânge cu cei care plâng, a mângâia pe cei întristați, a purta grije de alții și de binele lor, abandonând cu desăvârșire interesele și poftele personale. Episcopul, ca și alte persoane publice, nu sunt puși să fie serviți , ci ca ei să servească binele public”.

După ce a aflat de prinderea celor doi capi ai răscoalei Împăratul Iosif al II-lea îi ordonă contelui Iankovits, însărcinat cu anchetarea “tumultului”, ce să facă cu conducătorii răsculaților :”ca să dea un exemplu răsunător , ei să fie purtați prin locurile unde au comis cele mai mari ticăloșii, pentru a fi arătați, ca înspăimântătoare pildă poporului de rând și complicilor lor amăgiți și apoi să fie executați într-un chip spectacular, într-o localitate importantă, unde să se poată strânge cât mai mulți supuși și unde să se găsească cele mai înfierbântate capete. Această execuție trebuie să se facă sub autoritatea comisiei, ca supușii să vadă și să fie limpede pentru ei că aceasta este hotărâta mea voință, iar nu numai a guvernului sau dregătorilor comitatului ”.

Primarii din 18 comune din Munții Apuseni adresează un Memoriu Președintelui, Parlamentului și Guvernului României privind sărăcia din această zonă și lipsa unei perspective în dezvoltarea economico-socială a acesteia. Se cerea, printre altele: retrocedarea pădurilor, protecția socială, sprijinirea producătorilor agricoli, încurajarea turismului, stimularea întreprinzătorilor particulari, atragerea investitorilor străini s.a.

În urmă cu 100 de ani se năștea la Cugir Iosif Pervain, strălucit filolog și istoric literar, reprezentant de marcă al școlii clujene. A fost un elev remarcabil cu rezultate foarte bune de la Școala primară (absolvită la Cugir) la Gimnaziul de băieți din Hunedoara (1927-1936) și apoi la Liceul “Mihai Viteazul” din Alba Iulia, pe care-l absolvă în anul școlar 1933/1934. Student la Facultatea de litere din Cluj unde, din anul al al III-lea devine preparator la catedra de literatură, avându-l ca mentor pe Dimitrie Popovici al cărui asistent va deveni după absolvire și care-l orientează spre istoria literară. Urcă toate treptele universitare, își ia doctoratul cu o teză despre Grigore Alexandrescu. Se apleacă vreme de patruzeci și cinci ani “investingării trecutului cultural și literar al Transilvaniei” – cum însuși mărturisea. A format zeci de generații de profesori de literatură.
În cercetare s-a oprit cu precădere asupra secolului al XVIII-lea printr-o investigare exhaustivă a documentelor și surselor. S-a preocupat de presa ardeleană, de teatrul românesc, de mari personalități ale culturii transilvane.
A cercetat corespondența unor mari oameni de cultură ardeleni subliniind rolul acestora în istoria literaturii și culturii unui popor.
Din opera sa spicuim: ”Istoria literaturii române, vol.I” (coautor); “Studii de literatura română” (1971) ; “Corespondența lui Al. Papiu Ilarian” (2 vol., 1972) ; ”George Bariț și contemporanii ” (4 volume, în colaborare) ;”Secvențe preromantice” (2000, apărută postum). A colaborat la “Atlasul lingvistic român”, “Compendiul de Istoria României” (1968). A tradus din András Sütő și István Nagy.
A trecut la cele veșnice la 16 mai 1982, la Cluj-Napoca.

Comisia Aliată de Control trimite Guvernului României un ordin prin care se aduceau noi precizări la ordinele anterioare din 31.12.1944 și 3.01.1945 cu privire la “ridicarea etnicilor germani”. Iată ce conține Ordinul Comisiei Aliate :
– mobilizarea tuturor locuitorilor germani indiferent de cetățenie între 17 și 45 ani bărbații și 18-30 ani femeile. Excepție făceau femeile care alăptau.
– mobilizarea trebuia să aibă loc între 10 și 20 ianuarie 1945;
– cei mobilizați vor trebui să aibă un bagaj de maxim 20 kg (cu îmbrăcăminte de iarnă, lenjerie, tacâmuri, obiecte sanitare) și hrană pentru 15 zile;
– aveau dreptul la scrisori și colete poștale;
– Inspectoratele de Poliție și Legiunile de Jandarmi trebuiau să întocmească liste cu cei mobilizați și cu cei scutiți;
– cei care nu se supun ordinelor sau familiile lor care încearcă să-i ascundă vor fi aspru pedepsiți.
Așa începea calvarul etnicilor germani din România, din Transilvania și din județul Alba, trimiși în gulagurile rusești de unde s-au întors foarte puțini. Relatările martorilor oculari despre viața din lagărele rusești sunt cutremurătoare.
Despre etnicii germani din Sebeș și împrejurimi găsești amănunte în cartea profesorului Nicolae Afrapt “Germanii din Sebeș în primii ani ai comunismului 1944-1950” (2 volume).

Prinși prin trădare în pădurea Scorușetului Horea și Cloșca sunt duși la Abrud – pe 31 decembrie 1784 – și închiși în pivnița casei pădurarului Antonie Meltzer, unde fusese pusă la cale acțiunea.
În dimineața de Anul Nou, 1785, cei doi conducători ai răscoalei sunt urcați într-un car, escortați de doi ofițeri și 70 de soldați și expediați la Alba Iulia.
După ce trec prin Zlatna, unde poposesc, ajung pe 2 ianuarie în cetatea bastionară. Lângă cei doi era și bătrânul Ioan Popa Hagi Crișănuțiu arestat la Abrud pentru că-i amenințase pe unguri că vor plăti pentru prinderea căpeteniilor.
La Alba Iulia, unde erau așteptați de o mulțime de oameni, Horea, Cloșca și Crișănuțiu sunt închiși. Horea sub poarta cea nouă (Poarta a III-a); Cloșca într-o cazemată de sub poarta cea veche (Poarta a IV-a) iar Crișănuțiu în temnița cetății.
Horea și Cloșca erau păziți permanent de două santinele, una în celulă și alta în fața celulei.

21 decembrie	Cugir, ora 11.00. La I.M.Cugir se încetează lucrul, sună sirenele macaralelor, bate clopotul P.C.I. Se păstrează un moment de reculegere pentru victimele Timișoarei. Ora 11.30. Începe marșul de protest prin întreprindere. Mii de oameni ocupă halta C.F.R. Este atacat sediul Consiliului Popular. Autoritățile locale părăsesc instituția. Sunt îndepărtate însemnele regimului comunist. Este atacat sediul Miliției, se trag focuri de armă, se înregistrează primii răniți. Grupurile de navetiști duc scânteia revoltei de la Cugir în localitățile de domiciliu: Alba Iulia, Sebeș, Orăștie, ș.a. Ora 21.00-21.30. Este incendiat sediul Consiliului Popular Orășenesc, sunt arse operele tovarășului N.Ceaușescu. La dictator ajunge știrea “Cugirul arde”.
21/22  decembrie	Trupele de securitate asigură paza obiectivelor industriale de importanță majoră din Cugir.
21 decembrie	Alba Iulia, ora  22.30-23.00. Începe revoluția, un grup de revoluționari străbat orașul scandând împotriva regimului ceaușist, solidarizându-se cu Timișoara.
21/22 decembrie	Este redactată Platforma-Program a Frontului Patriotic Libertatea care conținea 9 puncte.
22 decembrie	Ora 8.00. În fața miilor de participanți adunați la sediul Consiliului Popular Județean se dă citire platformei–program a revoluției din Alba;  primul secretar al județenei P.C.R., Ion Savu, predă sediul revoluționarilor. Alba Iulia devine oraș liber înainte ca N.Ceaușescu să părăsească puterea.
23/26 decembrie	În revoluția din Alba  se înregistrează 23 de morți și 111 răniți. Puterea trece în mâinile revoluționarilor.

 

 

 

Se înființează la Alba Iulia Regimentul de Infanterie. În 1920 el va fi botezat – Regimentul 91 Infanterie “Regele Ferdinand I”.
El va participa la Campania din Ungaria (1919-1920). În anul 1944 acest regiment se va contopi cu  Regimentul 18 Infanterie. Ostașii vor participa la eliberarea Ardealului de Nord la luptele din Ungaria.

Urmează studiile gimnaziale la Aiud și Alba Iulia, teologia la Sibiu, filozofia la Budapesta și Viena (1884-1888). Își ia doctoratul la Budapesta cu teza “Interesul pedagogic după Herbart” (1888). Va fi învățător la Vinerea și Orăștie, apoi profesor și director la Școala de fete “ASTRA” din Sibiu; din 1919 este director al Liceului de fete “Domnița Ileana” din Sibiu, secretar II al ASTRA, consilier referent la Consistoriul mitropolitan din Sibiu, protopop. Pe lângă lucrările de pedagogie, teologie și istorie s-a preocupat și de folclorul românesc publicând volumele “Colinde populare din Ardeal, culese în sărbătoarea Nașterii Domnului” (1900); “Poezii populare din Ardeal” (1936). Mai semnalăm lucrările: Monografia Mănăstirii din Geoagiu de Sus; “Monografia școalei civile de fete cu internat și drept de publicitate a Asociațiunii”; “Studii pedagogice și discursiuni, elemente din poetica românescă”.
A colaborat la “Telegraful român”, “Tribuna”, “Transilvania”, “Convorbiri literare”.
A murit la 13 iulie 1944 la Geoagiu de Sus, fiind înmormântat la Sibiu.

Michail Ackner este o figură reprezentativă a sașilor transilvăneni. A urmat școala primară în satul natal, gimnaziul evanghelic din Sebeș, liceul la Sibiu. Studiile universitare la Marburg, Lipsca, Viena, Budapesta și Berlin. Licențiat în geografie și științe naturale el se întoarce la Sebeș unde este profesor și director al gimnaziului evanghelic.
Pe lângă activitatea didactică el desfășoară o bogată muncă de cercetare a istoriei Sebeșului și împrejurimilor sale, publică numeroase studii în revistele de specialitate dar mai ales în anuarul Muzeului Național al Unirii din Alba Iulia. În Apulum vor apărea studiile: “Franz Binder, călător și colecționar etnografic”; “Vechile spălătorii de aur din jurul Sebeșului”; “Din trecutul farmaciilor din Sebeș și despre farmaciștii sebeșeni din trecut”.
Trece la cele veșnice la 29 decembrie 1971 la Sebeș.