Se împlinesc 35 de ani de la una din cele mai importante și reprezentative descoperiri arheologice, aparținând civilizației dacice, mormântul princiar de la Cugir. Așezarea dacică de la Cugir (probabil Singidava din geografia lui Ptolemeu!) a fost descoperită în anul 1868, cercetată și în 1955, atunci au fost descoperite două tezaure monetare ( 200 monede dacice de argint – 1868) respectiv 2000 de piese din aur (în 1955 topite de localnici) din care au mai rămas 14 monede.
În 1977 un grup de arheologi conduși de Ioan Horațiu Crișan de la Cluj au început cercetări sistematice în așezarea dacică de la Cugir, amplasată într-o excelentă poziție strategică ce valorifică avantajele terenului (cu pante abrupte, greu de urcat). Demararea săpăturilor sistematice s-a datorat și descoperirii întâmplătoare a unui tezaur din bare de aur (în anul 1973).
Cetatea dacică de la Cugir își are începuturile în sec. III – II î.Chr. iar sfârșitul său este legat de încheierea celui de-al doilea război daco-roman din 105 – 106 d.Chr.
La începutul lunii septembrie, în prima decadă, arheologii au făcut o descoperire de senzație în două morminte tumulare. Inventarul, de o bogăție și valoare inestimabile, cuprindea un car de paradă, coif de fier, cămașă de zale din fier, butoni de argint, o sabie dreaptă de tip celt, garnitura unui arc, un placaj de aur cu o reprezentare zoomorfă, un vas din bronz (de proveniență romană) o fructieră uriașă din ceramică fină (de sorginte dacică), două săbii și încă o cămașă de zale. Complexul funerar a fost distrus într-un puternic incendiu ce a cuprins cetatea, sigur în timpul luptelor cu armata romană.

Cu 260 de ani în urmă, în ziua Nașterii Maicii Domnului (hram pe care-l poartă), este încheiată construcția bisericii ortodoxe din Feneș, așezată pe o terasă în stânga pârâului Bârnaia. Biserica, de zid, este o construcție impunătoare cu un amestec de stiluri; romanic, bizantin, neogotic. Ea a fost construită pe locul unei vechi biserici de lemn, o parte din materialul acesteia fiind folosit la turla noului locaș. Biserica și-a păstrat dimensiunile și structura inițiale fiind înlocuită doar învelitoarea din șindrilă. În biserică se află un moment funerar dedicat împăratului Antonimus Pius, provenind din vechiul Ampelum, care este folosit ca picior de pristol.
Biserica suferă o reparație capitală în 1921 – 1922, când este înzestrată cu trei clopote (cele vechi fiind confiscate și topite de autoritățile austro-ungare în 1916). Despre această biserică scrie și N. Iorga după ce a vizitat-o în 1904. Lăcașul este resfințit în 1947 și apoi în 1989 după refacerea ”in tempera” a picturii.
Biserica este declarată moment istoric.

În urmă cu 430 de ani, în noaptea de 6/7 septembrie 1584, se năștea la Vințu de Jos, Ștefan Pongratz într-o familie nobiliană ce dădu-se, în ultima parte a veacului al XV-lea, un voievod al Transilvaniei; Ioan Pongratz de Dindeleag. Ștefan Pongratz urmează studii la Colegiul iezuit din Cluj iar apoi, în calitate de călugăr iezuit, va duce o intensă propagandă catolică, împreună cu alți colegi de la școala clujeană. Datorită activității sale, intense și zeloase, intră în conflict cu adversarii politici și deopotrivă cu apărătorii altor religii. Va fi asasinat împreună cu alți doi călugări, în biserică, în timp ce se rugau, în anul 1619. Fiind considerat un martir, Ștefan Pongratz este canonizat de către Papa Ioan Paul al II-lea, pe data de 2 iunie 1995, intrând astfel în rândul sfinților bisericii catolice.

Comemorarea lui Avram Iancu, la centenarul nașterii sale, a fost un eveniment cu adevărat fastuos. Participarea Suveranilor României Mari – încoronați la 15 octombrie 1922 în catedrala Încoronării din Alba Iulia – însoțiți de mari personalități politice și culturale ale țării, a dat strălucire momentului și a lăsat câteva pietre de hotar în istoria moților și în cea națională. În dimineața zilei de 1 septembrie 1924 Regele și regina, cu tot alaiul, au urcat pe Muntele Găina fiind întâmpinați cu onoruri militare. Suveranii au așezat crucea Iancului sfințită de mitropolitul Primat Miron Cristea și Episcopul Nicolae Bălan al Clujului. Tot acolo, prin decret regal, a fost atribuit numele lui Avram Iancu, Batalionului de Vânători de Munte de la Abrud.
În după-amiaza aceleiași zile, la Vidra, este inaugurată ”Casa Iancului”. Iată spicuiri din cronica vremii: ”Casa veche a lui Iancu a fost integral refăcută. În odaia mare, respectându-se specificul zonei, s-au aranjat: 3 lovițe, un colțar, un podișor, un pat, o masă, două cuiere, o camniță cu frigare, o ladă, un cuier, 13 sterjare, o cuhne, un străjac, un țol, 5 căpătâie, o gluguță, două icoane, o cruce, 7 cânceauă, o ploscă, 3 farfurii, 4 linguri, o furculiță, o sărăriță, un țânător de brici. În odaia mică, în manieră tradițională, s-au așezat două lovițe, un colțar, un pat, un scaun, un leagăn, o camniță, o masă, două cuiere, un străjac, un cearșaf, 12 cânceauă, furculițe, linguri, farfurii și alte obiecte casnice ”. (Ionela Mircea, ”În Semn de biruință”, Altip, 2014).
Despre această Casă a Iancului, Vasile Goldiș, președintele ASTRA (fost secretar al Marii Adunări Naționala de la Alba Iulia la 1 Decembrie 1918) spunea; ”Casa de naștere a lui Avram Iancu e biserică de evlavioasă închinare pentru națiunea română”.

La sfârșitul lunii august și începutul lui septembrie 1924, familia regală, guvernul, Parlamentul, Academia Română și ASTRA au organizat sărbătorirea lui Avram Iancu la împlinirea unui veac de la naștere. Pentru Munții Apuseni, acest Pantheon al istoriei naționale, au fost momente inegalabile ale istoriei moților, românilor. Serbările omagiale au durat patru zile (30 august – 2 septembrie). La ele au participat Regele Ferdinand, Regina Maria, Ionel Brătianu, Miron Cristea, Nicolae Bălan, Vasile Suciu, Gurie Grosu, Octavian Goga, Alexandru Averescu. Au lipsit, din motive politice, Nicolae Iorga și Iuliu Maniu.
După ceremoniile de la Baia de Criș și Țebea, suita regală s-a deplasat spre Câmpeni, oprindu-se la Brad și Abrud.
Pe 31 august, ora 17, suveranii României Mari, și cei care-i însoțeau, au ajuns la Câmpeni. Conform programului vizitei aici a avut loc Ședința festivă a Secțiilor ASTREI pentru comemorarea lui Avram Iancu, prezidată de M.S. Regele Ferdinand; salutul Asociațiunii prezentat de președintele Vasile Goldiș; răspunsul Suveranului; conferința lui Silviu Dragomir despre Avram Iancu; cuvântări omagiale: I.P.S. Mitropolitul primat Miron Cristea; I.P.S. Mitropolit al Blajului, Vasile Suciu; Octavian Goga, din partea Academiei Române; reprezentarea piesei de teatru ”Doamna Munților” (episod din revoluția de la 1848 în Munții Apuseni) de I.D. Soricu jucată de artiști ai Teatrului Național din București (cu actrița Olimpia Bârsan în rolul principal).

Talentat nuvelist, romancier, dramaturg, gazetar, Iosif Marlin s-a născut în urmă cu 190 de ani în Sebeș. În scurta sa viață, a murit la 31 mai 1849, la Bratislava, în timpul epidemiei de ciumă, ne-a lăsat câteva scrieri despre românii transilvăneni. Dispariția sa neașteptată s-a produs în timpul unei misiuni de corespondent al ziarului Augsburger Allgemeine Zeiturg, în timp revoluției de la 1848 – 1849.

A scris prima lucrare despre răscoala de la 1784 – 1785 ”Horea – imagini de război și pace din viața românilor sau valahilor din Transilvania” (din păcate neterminată). A mai scris ”Boha Novac – valahul”, povestiri ardelene ”Dincolo de pădure”. În timpul studenției la Viena a publicat un articol consacrat literaturii române și traduceri din poezia populară românească. A mai publicat ”Cruciade politice în regiunile săsești” (1847); ”Attila” (1843); ”Sulamita” (1848).

Alăturarea României la coaliția antihitleristă, la 23 august 1944, s-a resimțit imediat și în județul Alba. Aeroportul și elevii școlii de pilotaj de la Clinceni fuseseră mutați la Vințu de Jos. Iată doar câteva secvențe din zilele imediat următoare întoarcerii armelor, petrecute în imediata vecinătate a Alba Iuliei.
24 august 1944 – ora 2,30 – Gara Șibot, important punct strategic, este ocupată de trupele germane.

ora 2,40 – Aerodromul Balomir este atacat și cucerit de nemți.

ora 4,30 – În urma ofensivei elevilor militari comandantul Școlii de aviație de la Vințu de Jos raportează eliberarea celor două obiective strategice.

25 – 26 august
Întreaga zonă cuprinsă între localitățile Sebeș, Alba Iulia, Vințu de Jos, Șibot și Orăștie este controlată de elevii sergenți aviatori de la Școala de aviație din Vințu de Jos care au făcut și 300 de prizonieri germani.
26 august chiar înainte de a ateriza pe aerodromul Vințu de Jos avionul în care se aflau doi celebri aviatori, adjutantul șef Ion Popovici și locotenentul Ionescu ”Meame” sunt grav răniți în urma atacului unui avion Messerschmitt Me 109. Peste câteva zile cei doi vor fi înmormântați în cimitirul Eroilor din Alba Iulia.

Născut la Abrud pe 14 decembrie 1870. Tatăl său a fost tovarăș de luptă a lui Avram Iancu, iar mama sa vară primară cu Iulia Faliciu soția lui B.P.Hașdeu. A fost elev al școlii primare din Abrud – sat, iar gimnaziul și liceul le-a urmat la Brad, Sibiu și Brașov (unde-și ia bacalaureatul în anul 1888).
A fost timp de 5 ani (1890 – 1895) redactor la Tribuna din Sibiu. Se stabilește apoi la București unde lucrează la ”Timpul”, ”Adevărul”, ”Dimineața”, ”Conservatorul”. A înființat și condus revista ”România ilustrată” (1900 – 1914). A fost membru al P.N.L. fiind ales deputat de Alba, în 1922 și 1927 și apoi senator de Alba 1931 – 1932.
A fost un luptător, cu arma condeiului pentru drepturile românilor transilvăneni. Va fi prieten bun și sprijinitor al lui Aurel Vlaicu; în 1913 este prezent la turneul actorilor români în Transilvania (Alba Iulia, Sibiu, Brașov, Făgăraș, Abrud, Orăștie, Oradea).
Din opera sa amintim: ”Habsburgii, Ungurii și Românii” (1915); ”Pacostea rusească” (1920), ”Miron Cristea” (1921); ”Moții, calvarul unui popor eroic dar nedreptățit” (1928); ”Aurul românesc. Istoria lui din vechime până azi” (1933), ”Tragedia aurului. Narațiune istorică din antichitatea daco-romană” (1934).
S-a stins din viață la 21 august 1934 fiind înmormântat în Cimitirul Belu din Capitală.

Este o personalitate reprezentativă a Țării Moților. S-a născut la 23 ianuarie 1893 la Bucium. A absolvit Facultatea de Drept la Cluj și Academia Comercială din Viena. Angajat în lupta pentru drepturile românilor ardeleni. Este președintele Societății tinerimii universitare din Cluj (1918 – 1919) fiind delegatul acesteia la marea adunare de la 1 Decembrie 1918 de la Alba Iulia. Va fi numit secretar al primăriei din Cluj (ianuarie 1919) an în care va fi decorat cu ”Coroana României în grad de cavaler pentru participarea sa la războiul pentru Întregirea Neamului. Este primar al orașului Târgu Mureș unde își leagă numele de Palatul Prefecturii, spitalul nou, căminul de ucenici, ștrandul, arena sportivă, trei școli primare ( una în Remetea, două în oraș), catedralele ortodoxă și greco-catolică.
A ridicat în același oraș Monumentul Eroului Necunoscut, Lupoaica cu Romulus și Remus dar și statuia lui Avram Iancu. Aceste monumente vor fi mutate după Dictatul de la Viena (1940) la Turda (primele două) și la Câmpeni statui lui Avram Iancu.
A făcut pușcărie în timpul comunismului. Moare la 18 august 1969 în București iar trupul său este adus în secret și înhumat la Biserica de lemn.
Ca un omagiu adus de târgumureșeni în municipiul Tg. Mureș i-a fost dezvelit un monument (opera sculptorului Anton Rațiu, și i s-a închinat un volum omagial intitulat ”Politică și administrație”.

Iată cum descrie regretatul profesor Vasile Bud, în monografia sa consacrată Câmpeniului, incendiul devastator și consecințele sale. ”la 4/17 august 1904, într-o vară deosebit de secetoasă, a avut loc un incendiu de mari proporții când văile secară aproape cu totul și din neglijența unui ucenic de la o prăvălie care vindea, printre altele și petrol, s-a produs un incendiu, ce a mistuit tot centrul așezării, mai puțin bisericile și câtora case ocrotite de ulițele mai largi și de pomi…Savantul Nicolae Iorga, vizitând localitatea în vara anului 1905, scria (despre efortul localnicilor de a reface centrul orașului). Târgușorul Câmpeni are mai multe case și prăvălii ale românilor din ”inteligență” situate în centru, între casele dese ale țărănimii. Comuna nu-și vindecase încă rănile suferite în urma incendiului din vara anului anterior, 1904. Edificiile publice, prăvăliile, școala, bisericile, casele particulare, care suferiseră de pe urma incendiului, se aflau în refacere”.