În vara anului 1784 printre iobagii români din Transilvania se răspândise zvonul că ”bunul” împărat a dat ordin de înrolare a lor în regimentele de graniță. A deveni soldat la împăratu echivala cu eliberarea din iobăgie, cu o viață mai bună pentru ei și pentru familiile lor. Într-adevăr Iosif al II-lea dăduse un decret la sfârșitul lunii ianuarie pentru înscrierea voluntară a locuitorilor din satele din apropierea granițelor de est și sud ale imperiului.
În acest context grupuri masive de români din Comitetul Alba de Jos (dar și din cel vecin Hunedoara) se îndreaptă începând cu 15 august 1784 spre Alba Iulia pentru înrolare. În doar două săptămâni românii din 80 de sate s-au înscris ca soldați la Alba Iulia. Primii au fost cei din Hăpria urmați de cei din Henig, Straja, Dumitra, Oarda, Vingard ș.a. Cum înscrieri masive au avut loc la Hațeg, Turda, Cluj fenomenul tindea să aibă consecințe nefaste pentru nobilimea maghiară care rămânea fără iobagi, fără forța de muncă. Și asta pentru că odată înrolați în regimente, oameni scăpau de servituțile feudale, de iobăgie.
La intervenția guvernului de la Sibiu curtea de la Viena anulează conscripția, guvernatorul Transilvaniei, Samuel Brukenthal, ordonând țăranilor să se întoarcă la casele lor și să-și onoreze obligațiile față de stăpâni. Încercarea guvernului de la Sibiu nu a avut nici un ecou în rândul celor porniți să se înscrie în regimentele gănicerești. Documentele consemnează o mulțime de incidente între sătenii din Șpring, Ungurei, Ghirbom, Capud, Roșia de Secaș, Decea, Mirăslău, Aiudu de Sus, Măgina, Gârbovița, Mihalț, Cistei, Obreja, Lopadea, Cricău, Ighiu, Cetea ș.a. A fost o revoltă spontană a celor care întrezăreau zorii libertății, a fost scânteia care aprinde în toamnă răscoala condusă de Horea, Cloșca și Crișan.

Tragic destin a avut domnul Țării Românești, Constantin Brâncoveanu, os domnesc din neamul întemeietorul Țării Românești, cel care a domnit 26 de ani (cu șase mai puțin decât Mircea cel Bătrân). S-a născut pe 15 august 1654 a fost ucis în ziua de 15 august 1714 când împlinea 60 de ani.
Venise pe lume și pleca la Ceruri într-o zi de tristețe în care urcase la Ceruri Maica Domnului Nostru Iisus Hristos. Poate și ziua în care s-a născut, pe lângă educația aleasă primită în familie, să-i fi influențat dragostea pentru credința străbună, pentru ortodoxie.
Despre viața, activitatea sa în folosul bisericii ortodoxe din Transilvania, despre ctitoriile sale pe acest pământ românesc, despre sprijinirea culturii prin intermediul cărților, găsiți amănunte interesante și inedite în ultimul număr al revistei Dacoromânia (nr. 70/2014).
Am să precizez doar că în anul 1713, când a sărbătorit cu fast 25 de ani de domnie, Constantin Brâncoveanu a bătut monede de aur, jubiliare, în monetăria de la Alba Iulia. Se cunosc nominaluri de 5 și 6 ducați.
După patru luni de suplicii în temnițele Stambulului, perioadă în care nu au vrut să renunțe la credința strămășească, domnul țării Românești, cei patru fii ai lui (Constantin, Ștefan, Radu și Matei) precum și credinciosul său sfetnic Ianache Văcărescu vor fi decapitați la ordinul sultanului.
Cuvintele lui, rămase mărturie peste veacuri prin pana secretarului său Antonio Maria del Chiaro merită recitite și astăzi ”Împărate, averea mea, cât a fost, tu ai luat-o, dar de legea mea creștină nu mă las. În ea m-am născut și am trăit, în ea vreau să mor… Nu, împărate! Moșia mi-am păzit, credința mi-am păzit, în credința mea vreau să închid ochii, eu și feciorii mei”.
La 20 iunie 1992 Martirii Brâncovinieni au fost canonizați. Ziua lor de pomenire este 16 august.

Armata revoluționară maghiară condusă de generalul Iosif Bem este înfrântă la Sebeș. Intrată în degrigoladă aceastea încearcă să se retragă spre Orăștie și de acolo spre Arad. Manevra este dejudecată de trupele austriece și gărzile românești fiind dezarmată în zona Balomir – Cugir. Mii de prizonieri maghiari sunt escortați la Alba Iulia, în cetate, unde vor rămâne până la sfârșitul lunii august 1849. De pe dealurile Cricăului armata prefectului Axente Sever supraveghea cetatea Alba Iulia și era preocupat de aprovizionarea acesteia cu alimente.
Unitățile militare românești înarmate vor fi dizolvate începând cu 2 septembrie 1849 din ordinul guvernatorului Transilvaniei, Wohlgemuth.

În urmă cu 40 de ani, pe 4 august 1974, începea construcția Pasajului peste calea ferată de la Partoș ce va avea în final 194 m lungime, (din care 80 m pe stâlpi de susținere). A fost o realizare menită să fluidizeze circulația spre și dinspre Alba Iulia, eliminându-se orele întregi de staționare a autovehiculelor la barierele plasate în zona respectivă.
Pasajul a fost reabilitat în urmă cu doi ani.

Ar fi împlinit 75 de ani dar, din păcate, a fost ”botezat cu pământ” în plină vârstă creatoare, la doar 54 de ani. Gheorghe Suciu s-a născut în satul Henig într-o familie de țărani. După școala din sat urmează cursurile Școlii Medii de Cooperație din Mediaș și ale Liceului nr. 2 din Alba Iulia (absolvit în 1956). Va fi student (1958 – 1963) al Facultății de Filologie a Universității din București, specializându-se în jurnalistică. Va lucra în redacțiile revistelor ”Viața studențească”, ”Luceafărul” și publicațiilor pentru străinătate. A mai colaborat la ”Gazeta literară”, ”România literară”, ”Tribuna” ș.a.
A debutat cu poezie în revista ”Contemporanul” (1958) și cu proză ”Oul” (1968). Vor urma volumele: ”Antrenorul și zeul” (1969), ”Soare neterminat” (1970), ”Lucrări și zile din viața lui Nick” (1972), ”Botează-mă cu pământ” (1974 – Premiul cc. al U.T.C.); ”De-ar fi pușca iarbă verde” (1976); ”Război și dragoste” (1982).
Criticul Oana Soare scria despre opera lui Gh. Suciu care ”Propune ca liant pentru o suită de povestiri fie unitatea de atmosferă, fie un personaj central. Aceste două elemente vor constitui, de altfel, axul în jurul căruia se vor coagula scrierile mai importante, care urmăresc să recupereze prin memorie un spațiu matrice, satul tradițional.”
Despre scriitorul Gheorghe Suciu au scris printre alții: Gabriel Dimisianu, Aurel Sasu, Mihai Ungheanu, Nicolae Ciobanu, Mircea Iorgulescu.

Asasinarea prințului moștenitor al tronului Austro-Ungariei, Franz Ferdinand și a soției sale Sofia, la Sarajevo (28 iunie 1914), a fost pretextul izbucnirii celei mai mari conflagrații cunoscute până atunci în istoria omenirii. La 28 iulie 1914 Austro-Ungaria declară război Serbiei. Apoi lucrurile se desfășoară în lanț: Germania declară război Rusiei (1 august) și Franței (3 august). Belgia este ocupată (deși era neutră); Marea Britanie declară război Germaniei (4 septembrie) împreună cu dominicanele sale (Australia, Noua Zeelandă, Canada). Puterilor Centrale (Germania, Austro-Ungaria) li se alătură Imperiul Otoman (1914) și Bulgaria (1915). Puterilor aliate (Serbia, Rusia, Franța, Marea Britanie, Belgia, Luxembourg, li se alătură Japonia (1914), Italia (1915), România și Portugalia (1916), Grecia și S.U.A. (1917).
România va intra în război pe 27 august 1916 alături de Puterile aliate care garantau revenirea la patria mamă a teritoriilor românești aflate sub stăpânirea Austro-Ungariei (Bucovina, Transilvania, Crișana, Maramureșul, Banatul). În noaptea de 27/28 august trupele române trec Carpații în Transilvania.
Victoriile plătite cu sânge și jertfe, de la Mărăști, Mărășești, Oituz și cele ale trupelor țărilor aliate au făcut posibilă Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, consfințită la Alba Iulia.
Războiul s-a soldat cu milioane de morți și dispăruți. În raport cu mărimea populației cele mai mari pierderi le-a suferit Serbia (aproape 6%), urmată de Franța (3,4%), România (3,3%) și Germania (3%).

Se împlinesc 45 de ani de la un eveniment epocal în istoria umanității, primul pământean pășind pe astrul nopții.
La 20 iulie 1969 ora 22, 40 de minute și 20 de secunde astronautul american Neil Armstrong, membru al echipajului navetei ”Apollo 11”, coboară pe suprafața lumii într-o zonă din Marea Liniștii. Cuvintele rostite atunci ”Un pas mic pentru om, un pas uriaș pentru omenire” au intrat în istorie și legendă.
Aselenizarea a fost transmisă în direct și de către Televiziunea Română.

În urmă cu jumătate de mileniu avea loc în Ungaria și Transilvania o puternică răscoală a țărănimii și păturii sărace de la orașe împotriva nobililor. Revolta este legată de cruciada organizată de arhiepiscopul primat al Ungariei Toma Bakocz în numele papei Leon X. Peste 40.000 de oameni s-au strâns în tabăra de la Buda, unde au loc confruntări între aceștia și nobilime. Cruciada împotriva păgânilor s-a transformat într-una contra stăpânilor. Răscoala de întinde până în Transilvania la ea participând și lucrătorii de la ocnele de sare, minerii de Trascău (Rimetea) și cei de la minele de aur și argint din Apuseni.
Împotriva răsculaților s-au coalizat voievodul Transilvaniei Ioan Zapolya, Ștefan Bathothy și Petru Petrovici. Revolta ”cruciaților” este înfrântă.
Pe 20 iulie 1514, Gheroghe Doja și ceilalți conducători ai răscoalei sunt uciși în chinuri groaznice. Gheorghe Doja este așezat pe un tron de fier înroșit în foc și i se pune pe cap o coroană de fier incandescentă.
Trupul lui Doja este tăiat în patru bucăți care vor fi atârnate la porțile cetăților Alba Iulia, Buda, Pesta și Oradea, iar capul la Szegedin.
Alte cete ale răsculaților vor continua lupta până în toamna anului 1514 când nobilimea va reuși să le nimicească, să le prindă conducătorii care vor sfârși arși pe rug la Cluj.

În urmă cu 150 de ani se năștea la Sebeș, Friederc Mauksch, personalitate reprezentativă a sașilor ardeleni, medic de notorietate în orașul natal și împrejurimi, pasionat colecționar. A urmat cursurile școlii primare și gimnaziale la Sebeș, Liceul evanghelic din Sighișoara și Facultatea de Farmacie și Medicină din Gratz, unde își va lua doctoratul în 1891. A funcționat ca medic secundar la Gratz apoi s-a întors în orașul natal, la spitalul orășenesc. A făcut parte din primii medici ai spitalului din Sebeș înființat în anul 1912. Renumit orelist și oftalmolog a fost director al instituției și medic șef al orașului (1894 – 1919). Este inițiatorul unor metode originale în tratarea chirurgicală a cataractei și glaucomului apreciate ca și studiile sale de către lumea medicală din acea vreme.

Pe lângă activitatea medicală F. Mauksch a fost un pasionat colecționar și cercetător în domeniile arheologiei, numismaticii, etnografiei, filateliei, artei. Mare parte din colecțiile sale au fost donate Muzeului din Sebeș și Muzeului Brukenthal din Sibiu.

La jumătatea verii anului 1974 începea la Alba Iulia, pe Platoul Romanilor, construirea Casei de cultură a Sindicatelor. Despre acest lăcaș de cultură dat în folosință în 1976 și ce a însemnat el pentru Alba Iulia las cuvintele regretatului poet Ion Sângereanu care scria, în anul 2011, la 25 de ani de existență a instituției: ”A fost o oază în deșert pentru cei însetați de cultură, de frumos, le-a fost izvor limpede, rece, întremător. A fost cel mai minunat lucru ce avea să se întâmple la Alba Iulia după două mii de ani de istorie glorioasă. O mână de entuziaști a vrut să confirme prin munca, talentul și dăruirea lor că Alba Iulia este într-adevăr un ”municipiu cultural” cum l-a denumit marele Iorga. Am reușit? N-am reușit? Asta numai cei care, în decursul celor 25 de ani, au trecut pragul acestui locaș de cultură, o pot spune.

Acum … în numele entuziaștilor de atunci, care săptămâni, luni, ani, au ars la flacăra culturii închinată celor mulți, însetați, că NU NE-AM FĂCUT DECÂT DATORIA DE ROMÂNI, aici în capitala spiritualității și istoriei românești” (după „Dialog despre o viață”, 2001, Alba Iulia).