Martie, 2017
Detalii
1866 – Alexandru Ioan Cuza, domnul Principatelor Unite, întemeietorul statului modern român, poposește la Sebeș unde ia prânzul. El călătorea de la Sibiu spre Deva urmând ca pe la Timișoara
Mai mult
Detalii
1866 – Alexandru Ioan Cuza, domnul Principatelor Unite, întemeietorul statului modern român, poposește la Sebeș unde ia prânzul. El călătorea de la Sibiu spre Deva urmând ca pe la Timișoara să-și urmeze drumul spre exilul la care a fost silit după lovitura de stat.
1595 – Solii lui Sigismund Bathory (Ștefan Bocskay și Alfonso Carillo) ajung la Graz unde cer mâna arhiducesei Maria Christierna pentru principele Transilvaniei.
1949 – Este arestat luptătorul anticomunist Ioan Beldean din Mihalț. Judecat și condamnat la 20 de ani de muncă silnică va muri în beciurile securității din Cluj, în aprilie 1951. Conform certificatului de deces, cauza morții a fost ”insuficiență cardiacă”.
S-au născut:
1855 – Vasile Damian, la Zlatna, preot, protopop al tractului Zlatna, președinte al Societății ”România Jună” (Viena), deputat în Parlamentul de la Budapesta.
1938 – Leon Sorin Munteanu, la Veza – Blaj, inginer, doctor în agronomie, cercetător, inventator, profesor universitar. Autor a peste 30 de volume, a 12 cursuri universitare,a 17 invenții brevetate. A fost distins cu Premiile ”Gheorghe Ionescu – Șisești” și ”Traian Săvulescu” ale Academiei de Științe Agricole și Silvice, al cărui membru titular a fost.
Au murit:
1991 – Ion Lăncrănjan (”Bădia”) scriitor născut la Oarda de Sus. Din opera sa amintim: Cordovanii; Caloianul; Fiul Secetei; Suferința urmașilor; Cuvânt despre Transilvania; Cum mor țăranii; Coridorul pulerii.
1945 – Ioan Stan Arieșanu (n. la Sohodol – sat), profesor, publicist, folclorist. Moare pe frontul antihitlerist (unde plecase voluntar, la Lucenac în Cehoslovacia) fiind înmormântat în cimitirul eroilor români din aceeași localitate.
2004 – Nicolae Josan, doctor în istorie, director al Muzeului Național al Unirii din Alba Iulia, contribuții de seamă la istoriografia marii Uniri de la 1 Decembrie 1918.
Data
Toata ziua (Luni)