La Alba Iulia, orașul în care se va închega România Mare la 1 Decembrie 1918, a găzduit în urmă cu 100 de ani ultima mare adunare politică a fruntașilor români din Transilvania. Adunarea v-a constitui un moment deosebit de important în viața politică a românilor trăitori în monarhia bicefală. Românii ardeleni, bănățeni, ungureni, amenințați zi de zi de politica de deznaționalizare dusă pe toate căile și cu toate mijloacele de Budapesta trebuiau să-și spună cuvântul asupra viitorului lor. Apelul ”La Alba Iulia” chema să curgă noi râuri mai vii de popor spre Alba Iulia cetatea lui Mihai Viteazul și acolo să spună lumii și țării că locuitorii acestor meleaguri ”sunt mai mult ca orișicând conștienți de însemnătatea lor pe acest pământ pe care-l locuiesc de două mii de ani”.

Din cuvântul celor ce au urcat la tribună răzbătea clar dorința unanimă de unire cu țara, de afirmare a apartenenței la un neam vechi și demn. Au vorbit printre alții memorandistul Rubin Patiția (cel condamnat la închisoare în 1894); apoi protopopul Alba Iuliei Ioan Teculescu care a afirmat: ”Noi nu voim altceva decât aceea ce au voit părinții noștri: Viață și lumină. Voim să păstrăm ceea ce am primit de la ei și ceea ce e al nostru și numai al nostru”. Au vorbit pe rând Teodor Mihali, Alexandru Vaida-Voievod și Aurel Vlad. Acesta din urmă a fost întrerupt de căpitanul poliției orașului care a risipit adunarea pentru că se țin ”vorbiri atâțătoare”. Așa s-a încheiat ultima întrunire a românilor transilvăneni. Apoi a venit războiul cel mare, întâiul mondial. La finele lui adunarea întreruptă în mai 1914 va fi continuată la 1 Decembrie 1918, tot la Alba Iulia. Atunci s-a împlinit vrerea de veacuri a poporului român de a fi împreună.

Și nimeni nu a putut întrerupe acea Măreață Adunare.